Curtea Constituțională a României a respins astăzi, 10 decembrie 2025, obiecția formulată de AUR și a validat definitiv pachetul de măsuri fiscale adoptat de Guvernul Bolojan, ceea ce înseamnă că noile taxe și impozite vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Decizia CCR deschide astfel calea promulgării legii și confirmă intrarea României într-o nouă etapă fiscală cu impact major asupra populației și mediului de afaceri.

Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea pe acest pachet de măsuri în Parlament, considerând reforma una necesară pentru redresarea bugetară și creșterea veniturilor statului, însă efectele vor fi resimțite direct de contribuabili, prin impozite mai mari pe locuințe, terenuri, mașini, investiții și dividende.
Impozite mai mari la locuințe
Una dintre cele mai importante modificări vizează impozitul pe clădiri, care va crește semnificativ atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Dispar facilitățile pentru locuințele vechi, inclusiv cele construite înainte de 1990.
Valorile impozabile vor crește astfel:
- locuințe cu utilități: de la 1.492 lei/mp la 2.677 lei/mp;
- locuințe fără utilități: de la 894 lei/mp la 1.606 lei/mp.
În plus, pentru proprietățile rezidențiale cu o valoare de peste 2,5 milioane de lei, se introduce o taxă suplimentară de 0,9% pentru suma care depășește acest prag. Primăriile estimează creșteri ale impozitelor locale cuprinse între 70% și 80%.
Terenuri și agricultură: dispar scutiri importante
Vor rămâne neimpozitate doar terenurile din domeniul public, cele ale spitalelor, școlilor, cultelor și parcurilor industriale. Dispar însă scutirile acordate ONG-urilor și altor categorii speciale.
Pentru prima dată, vor fi impozitate și structurile agricole – solarii, silozuri, depozite –, iar valoarea impozabilă a terenurilor agricole din intravilan crește. Fermierii vor beneficia doar de o reducere de 50%, care nu acoperă integral pierderea vechilor facilități.

Impozite auto: mașinile electrice intră la taxă
Din 2026:
- mașinile electrice vor avea un impozit anual de 40 de lei;
- avantajele fiscale pentru hibride se reduc;
- impozitul va fi calculat după principiul „poluatorul plătește”, în funcție de capacitatea cilindrică și norma de poluare.
De exemplu:
- motoare 1,6–2,0 litri Euro 0–3: 238–297 lei/an;
- motoare Euro 5: 213–267 lei/an.
Pentru autoturismele evaluate la peste 375.000 de lei, se aplică o taxă suplimentară de 0,9%.

Taxă nouă pentru coletele din afara UE
De la 1 ianuarie 2026, toate coletele sub 150 de euro provenite din afara Uniunii Europene vor fi taxate cu 25 de lei/colet, indiferent de valoarea declarată. Măsura afectează comenzile de pe platforme precum Temu, Shein sau Trendyol.
Câștiguri mai puternic impozitate: bursă și criptomonede
Impozitul pe câștigurile din:
- bursă,
- criptomonede
va ajunge la 16% (în 2026) față de 10% în prezent.
CASS mai mare pentru PFA și activități independente
Baza anuală de calcul pentru contribuția la sănătate va crește de la 60 la 72 de salarii minime brute pe țară pentru veniturile realizate începând din 2026.

Reguli noi pentru Airbnb și Booking
Veniturile din închirierile în regim hotelier vor fi impozitate printr-o cotă forfetară de 30% din venitul brut anual, iar proprietățile cu peste 7 camere vor fi tratate fiscal ca activități independente.
Firmele: capital mai mare și amenzi mai dure
- capital social minim: 500 lei pentru firme sub 400.000 lei cifră de afaceri;
- 5.000 lei pentru cele care au peste 400.000 lei cifră de afaceri;
- se menține impozitul minim pe cifra de afaceri;
- amenzi de până la 1 milion de lei pentru munca la negru;
- devine obligatoriu contul bancar în România pentru toate firmele. Societățiile care nu se conformează vor fi inactivate.
Dividendele, taxate masiv din 2026
Impozitul pe dividende va ajunge la 16%, după ce a fost:
- 5% în 2016,
- 8% în 2023,
- 10% în 2025.

