Măsură adoptată în premieră pentru „descurajarea concediilor fictive”
Executivul condus de premierul Ilie Bolojan a aprobat marți, 30 decembrie 2025, o ordonanță de urgență care aduce modificări importante în modul în care sunt plătite concediile medicale în România. Printre cele mai discutate prevederi se numără neplata primei zile de concediu medical, o schimbare semnificativă în sistemul de protecție socială.

Cum se plătește concediul medical de acum înainte
Conform noilor reguli, prima zi de concediu medical nu va mai fi remunerată de asigurările sociale sau de către angajator, iar această modificare va intra în vigoare de la 1 februarie 2026. Măsura are ca scop descurajarea acordării de concedii medicale „punți” sau fictive, cele care sunt luate pe perioade scurte fără motive medicale reale.
Potrivit ordonanței:
- angajatul nu va fi renumerat pentru prima zi de concediu medical;
- angajatorul va plăti zilele 2–6 ale perioadei de incapacitate temporară de muncă;
- de la a 7-a zi încolo, plata va fi asigurată din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).

Guvernul mizează pe reducerea abuzurilor
Autoritățile susțin că prin această schimbare se va reduce fenomenul concediilor medicale acordate în mod abuziv sau pentru prelungirea perioadelor libere, ceea ce ar urma să aducă economii la bugetul de stat estimate la sute de milioane de lei pe an.
Critici din partea sindicatelor și a experților
Decizia a fost însă criticată de sindicate, care consideră că neplata primei zile de concediu medical limitează dreptul la protecție socială în caz de boală și pune o povară financiară nejustificată pe angajații bolnavi. Reprezentanții acestora reclamă că măsura a fost adoptată fără o dezbatere publică reală și că poate crea confuzii privind cine și cum va suporta costurile.
Ce urmează
Modificările fac parte din măsuri mai ample de control al acordării concediilor medicale, inclusiv verificări la nivelul Caselor de Asigurări de Sănătate pentru a se asigura că ele sunt acordate legal și temeinic.
Ce trebuie să știi:
- măsura se aplică de la 1 februarie 2026;
- prima zi de concediu medical nu se mai plătește;
- angajatorul și FNUASS își împart responsabilitatea plății pentru restul perioadei.
FOTO premier: Ilie Bolojan, Facebook

