Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Leordina, a fost încarcerat după ce polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, la data de 14 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Leordina au identificat persoana condamnată și au pus în aplicare hotărârea judecătorească definitivă.

Tânărul a fost condamnat de Judecătoria Vișeu de Sus la o pedeapsă de 3 ani și 3 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
După punerea în executare a mandatului, acesta a fost escortat și depus la Penitenciarul Baia Mare, unde urmează să își execute pedeapsa privativă de libertate.
Reprezentanții IPJ Maramureș precizează că punerea în aplicare a mandatelor de executare a pedepselor reprezintă o prioritate, iar astfel de acțiuni vor c
Fotografie generică realizată cu ajutorul IA cu scop informativ.

