Un accident rutier s-a produs în cursul zilei de astăzi, 21 mai 2026, în jurul orei 11:00, în zona centrului comercial VIVO! din municipiul Baia Mare.
Potrivit informațiilor apărute, în accident au fost implicate două autoturisme, un Mercedes-Benz și un VW Tiguan.

Mercedesul ar fi trecut pe verde
Din primele date, șoferul autoturismului Mercedes-Benz ar fi traversat intersecția pe culoarea verde a semaforului.
În schimb, conducătorul unui VW Tiguan ar fi pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, moment în care s-a produs impactul.

Avarii importante la unul dintre vehicule
În urma coliziunii, unul dintre autoturisme a suferit avarii semnificative în partea din față.
Persoanele implicate au fost prezente la fața locului și au încercat să clarifice circumstanțele producerii accidentului.

Trafic îngreunat în zonă

Traficul în zona centrului comercial s-a desfășurat cu dificultate pentru scurt timp, până la eliberarea carosabilului.
Circumstanțele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști.
FOTO: Radare Maramures

