Autor: Redactia

112

Un tânăr de 21 de ani este cercetat după ce a fost oprit de polițiști în trafic, pe strada 9 Mai din Sighetu Marmației, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cazul a intrat în atenția anchetatorilor, iar cercetările continuă sub supravegherea procurorului. Control în trafic pe strada 9 Mai din Sighetu Marmației Incidentul a avut loc în data de 12 aprilie, când polițiștii municipiului Sighetu Marmației au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada 9 Mai. La volanul mașinii a fost identificat un tânăr în vârstă de…

Citeşte mai mult
112

Un tânăr de 27 de ani a fost depistat de polițiști în noaptea de 13 aprilie, în a doua zi de Paști, în timp ce conducea sub influența alcoolului pe DN 18, în localitatea Leordina. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că autoturismul avea inspecția tehnică periodică expirată și nu deținea o asigurare RCA valabilă. Control în trafic pe DN 18, în Leordina Incidentul a avut loc în jurul orei 02.40, când polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru un autoturism care circula prin localitate. La volanul mașinii a fost identificat un tânăr…

Citeşte mai mult

George Simion s-a aflat pe Valea Izei în a doua zi de Paști, luni, 13 aprilie 2026, potrivit unei postări publicate de deputatul AUR Maramureș, Daniel Ciornei. Unde a fost George Simion în Maramureș Conform mesajului transmis de deputatul AUR Maramureș, liderul formațiunii a fost prezent în Sighetu Marmației, Bârsana, Poienile Izei, Rozavlea și Oncești, în cadrul unei vizite desfășurate în mijlocul oamenilor din zonă. Practic, vizita a avut loc pe Valea Izei, într-una dintre cele mai cunoscute zone tradiționale ale Maramureșului, acolo unde sărbătorile pascale sunt legate puternic de credință, port popular și obiceiuri păstrate din generație în generație.…

Citeşte mai mult
112

Polițiștii rutieri din Maramureș anunță o săptămână de controale intense în trafic, în cadrul unei acțiuni desfășurate la nivel european. Viteza excesivă este principala țintă, iar șoferii care nu respectă legea riscă sancțiuni. Acțiune SPEED în perioada 13–19 aprilie În conformitate cu calendarul ROADPOL pentru anul 2026, în perioada 13 – 19 aprilie, polițiștii rutieri desfășoară acțiunea SPEED. Scopul principal este impunerea respectării regimului legal de viteză și prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive. Radare pe principalele drumuri din județ Pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii maramureșeni vor acționa pe principalele artere de circulație din județ. Aceștia vor urmări…

Citeşte mai mult
112

Un caz de violență domestică a avut loc în Sighetu Marmației, unde două femei ar fi fost amenințate de un bărbat de 59 de ani. Polițiștii au intervenit de urgență, iar în urma evaluării situației au emis un ordin de protecție provizoriu. Intervenție rapidă a poliției în urma unui conflict în familie Incidentul s-a petrecut în data de 12 aprilie, în jurul orei 14.50, când polițiștii municipiului Sighetu Marmației au fost sesizați să intervină la un imobil din localitate pentru a aplana un conflict intrafamilial. Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că cele sesizate se confirmă. Amenințări la adresa…

Citeşte mai mult
112

Un accident rutier produs în Borșa a scos la iveală un nou caz grav de conducere sub influența alcoolului. Un bărbat de 36 de ani a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu o altă mașină, iar testarea a indicat o alcoolemie mult peste limita legală. Accident pe strada Izvorului Incidentul a avut loc în seara zilei de 12 aprilie, în jurul orei 20.15, când polițiștii orașului Borșa au fost sesizați să intervină pe strada Izvorului, în urma producerii unui accident rutier. Coliziune cu un autoturism care circula din sens opus Din primele verificări efectuate la fața locului,…

Citeşte mai mult
112

Un tânăr de doar 18 ani a fost depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului pe o stradă din Baia Sprie, în toiul nopții. Acesta avea o alcoolemie peste limita penală, iar cazul este acum cercetat sub coordonarea procurorului. Control în trafic în jurul orei 03.45 Incidentul a avut loc în noaptea de 12 aprilie, în jurul orei 03.45, când polițiștiii orașului Baia Sprie au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Ignișului. La volan a fost identificat un tânăr de 18 ani. Testarea cu etilometrul a indicat o alcoolemie ridicată Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii…

Citeşte mai mult

O scenă revoltătoare a fost surprinsă luni, 13 aprilie 2026, pe strada Victoriei din Baia Mare, la intersecția cu strada Nicolae Bălcescu, unde doi bărbați au fost filmați în timp ce pătrund în platformele supraterane de colectare a deșeurilor și scotocesc în gunoaie. Acces ilegal în platformele de colectare din Baia Mare Potrivit imaginilor, cei doi ar fi reușit să deschidă platformele folosind o cheie, deși accesul este, în mod normal, restricționat pentru locatarii arondați. După deschidere, aceștia au intrat efectiv în interiorul containerelor și au început să caute prin deșeuri. „Pe unul dintre ei îl cheamă Nicu, după cum…

Citeşte mai mult

Pacienții internați la Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rușdea” din Baia Mare au avut parte de un meniu special cu ocazia Paștelui ortodox 2026. Potrivit documentului oficial din 12 aprilie, unitatea medicală a pregătit preparate tradiționale, specifice acestei sărbători. Meniu diversificat pentru pacienții internați la Spitalul TBC Baia Mare Conform meniului stabilit pentru această zi, pacienții au beneficiat de mese consistente și variate, începând cu micul dejun. Printre produsele oferite s-au numărat ceai, ou fiert, cozonac cu nucă și pască, dar și preparate precum drob, chiftele, salam, cașcaval, mozzarella și măsline. De asemenea, meniul a inclus legume proaspete – ceapă…

Citeşte mai mult

Un nou caz care implică intervenția autorităților asupra unui animal sălbatic a stârnit reacții puternice la Cavnic, după ce un ONG din Cluj-Napoca a acuzat public faptul că un pui de urs ar fi fost relocat astăzi, 12 aprilie 2026, departe de mamă, în ciuda avertismentelor venite din partea organizației și a unor specialiști. Reprezentanții asociației susțin că intervenția ar fi pus în pericol viața animalului și anunță că vor cere o anchetă. ONG din Cluj contestă decizia luată în cazul puiului de urs Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului, cu sediul în Cluj-Napoca, a reacționat dur după finalul…

Citeşte mai mult