Autor: Redactia

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, marcată în 7 aprilie, conducerea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a transmis un mesaj de apreciere pentru toate cadrele medicale, evidențiind devotamentul, profesionalismul și grija oferite zi de zi pacienților. Spitalul Județean Baia Mare: „Dincolo de diagnostic, vedem omul” În mesajul public, reprezentanții unității medicale au subliniat că fiecare persoană care ajunge în spital aduce cu sine o poveste, emoții și așteptări, iar actul medical nu poate fi separat de empatie și înțelegere. Conducerea spitalului afirmă că, dincolo de orice diagnostic, prioritară rămâne nevoia pacientului de îngrijire și sprijin. Fiecare…

Citeşte mai mult
112

Un tânăr de 28 de ani din Vișeu de Sus a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vișeu de Sus, într-un dosar penal care vizează săvârșirea mai multor infracțiuni. Măsura a fost dispusă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, iar bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Maramureș. Ar fi sustras un autoturism și s-ar fi răsturnat cu el într-un șanț Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în noaptea de 3 aprilie, în jurul orei…

Citeşte mai mult
112

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, în vârstă de 32 și 28 de ani, cercetați pentru distrugere, distrugere prin incendiere și complicitate la distrugere prin incendiere. În cazul bărbatului de 28 de ani, anchetatorii au reținut și infracțiunea de violare de domiciliu. Incidentul ar fi avut loc pe strada Iapa din Sighetu Marmației Potrivit materialului probator administrat în cauză, în noaptea de 31 martie, în jurul orei 01:30, bărbatul de 32 de ani, aflat la volanul unui autoturism, s-ar fi…

Citeşte mai mult
112

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șomcuta Mare au depistat în trafic, ieri, 6 aprilie 2026, un bărbat care conducea un tractor sub influența alcoolului. Acesta a fost oprit în jurul orei 10:00, pe drumul județean DJ 182B, în localitate, în timp ce polițiștii desfășurau activități de supraveghere și monitorizare a traficului rutier. Conducătorul tractorului avea 1,93 mg/l alcool pur în aerul expirat Întrucât bărbatul de 65 de ani emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o concentrație de 1,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare extrem de ridicată. Bărbatul a fost…

Citeşte mai mult
112

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc în data de 6 aprilie 2026, în jurul orei 14:10, în localitatea Șișești. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia Sprie au fost sesizați despre producerea evenimentului și s-au deplasat de urgență la fața locului. Șoferul ar fi pierdut controlul direcției de deplasare în Șișești Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că un bărbat de 67 de ani, care conducea un autoturism dinspre localitatea Cavnic înspre localitatea Baia Sprie, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Autoturismul a pătruns pe sensul opus de mers, după care a…

Citeşte mai mult

Centrele comerciale din Baia Mare, inclusiv VIVO și Baia Mare Value Centre, au anunțat programul special de funcționare pentru perioada Sărbătorilor de Paște 2026. Activitatea magazinelor, hipermarketurilor și serviciilor va suferi modificări importante în zilele de sărbătoare. Program VIVO Baia Mare de Paște 2026 Programul magazinelor și serviciilor din VIVO Baia Mare În perioada 11–13 aprilie 2026, programul VIVO Baia Mare este următorul: 11 aprilie 2026 12 aprilie 2026 – prima zi de Paște 13 aprilie 2026 Program Baia Mare Value Centre (Carrefour) de Paște 2026 Programul magazinelor și hipermarketului Carrefour Baia Mare Value Centre și hipermarketul Carrefour vor avea…

Citeşte mai mult

Centura Mică din Baia Mare începe să prindă contur, potrivit unui anunț făcut în 7 aprilie 2026 de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea. Proiectul vizează modernizarea infrastructurii rutiere din municipiu, prin lărgirea la patru benzi a străzilor Europa și Dumbravei, una dintre cele mai circulate zone din oraș. Străzile Europa și Dumbravei vor fi lărgite la patru benzi Conform proiectului, cele două artere importante din Baia Mare vor fi extinse la două benzi pe sens, ceea ce ar urma să contribuie la fluidizarea traficului și reducerea timpilor de deplasare. Această investiție este considerată esențială în contextul dezvoltării urbane…

Citeşte mai mult

Societatea URBIS Baia Mare a anunțat programul autobuzelor și troleibuzelor pentru perioada Sărbătorilor de Paște 2026. Astfel, în zilele de 10 aprilie 2026 și 11 aprilie 2026, adică vineri și sâmbătă, mijloacele de transport în comun vor circula după programul unei zile de sâmbătă. În 12 aprilie 2026, în ziua de Paște, va fi aplicat un program special, iar în 13 aprilie 2026, luni, se va circula după programul unei zile de duminică. Începând cu 14 aprilie 2026, URBIS Baia Mare revine la programul normal. Programul autobuzelor URBIS Baia Mare în ziua de Paște – 12 aprilie 2026 Linia 1…

Citeşte mai mult
112

Mai mulți șoferi atrag atenția asupra unei situații periculoase semnalate în zona Ileanda, unde o femeie ar fi fost observată deplasându-se pe mijlocul drumului, în special pe timpul nopții. Potrivit unei postări publicate astăzi, 7 aprilie 2026, pe un grup de trafic, femeia ar circula chiar pe axul drumului, îmbrăcată în haine închise la culoare, fiind greu de observat de către conducătorii auto. Șofer: „Te trezești cu ea în fața mașinii” Unul dintre participanții la trafic a relatat că situația este extrem de periculoasă, întrucât femeia apare brusc în fața autoturismelor. „Merge pe axul drumului. E îmbrăcată în haine închise…

Citeşte mai mult
112

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc luni seară, 6 aprilie 2026, pe autostrada A1, între Timișoara și Arad, în dreptul localității Giarmata. Evenimentul s-a produs în jurul orei 18:25, la kilometrul 504, pe sensul de mers Timișoara – Arad. Mercedes lovit de un TIR pe banda de urgență Potrivit informațiilor furnizate de autorități, un autoturism marca Mercedes, care tracta o platformă, era oprit pe banda de urgență în momentul în care a fost lovit violent de un TIR. În momentul impactului, cei doi ocupanți ai autoturismului, soț și soție, coborâseră din vehicul și se aflau în apropiere.…

Citeşte mai mult