Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș au constatat cinci fapte de natură penală, au aplicat șase sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 30.000 de lei și au indisponibilizat 394 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în urma unei acțiuni desfășurate în 12 martie pentru combaterea faptelor ilicite din domeniul economico-financiar.
Zeci de operatori economici și autovehicule, verificate de polițiști
Acțiunea a fost desfășurată sub coordonarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș și a avut ca scop prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor care aduc atingere bugetului consolidat al statului.
Au fost vizate transporturile de mărfuri cu risc fiscal ridicat, transporturile și comercializarea de cereale provenite din extern, respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, precum și modul în care agenții economici respectă prevederile O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
În cadrul activităților, polițiștii au efectuat verificări la 54 de operatori economici, iar în trafic au oprit și controlat 37 de autovehicule de transport marfă.

Amenzi de aproximativ 30.000 de lei și bani confiscați
Neregulile constatate au dus la aplicarea a șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei.
Dintre acestea, patru sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999, referitoare la utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale.
De asemenea, polițiștii au dispus confiscarea unor sume de bani, în valoare totală de 1.004 lei.
Cinci fapte penale și sute de produse suspecte de contrafacere
Pe parcursul controalelor, polițiștii au constatat cinci fapte de natură penală, după ce persoane fizice și juridice ar fi deținut și pus în vânzare, la punctele de lucru, produse care purtau însemnele unor mărci consacrate și protejate pe teritoriul României, fiind susceptibile a fi contrafăcute.
Până la finalizarea cercetărilor, a fost dispusă măsura indisponibilizării a 394 de produse, respectiv articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării, valoarea estimată a acestora fiind de aproximativ 53.000 de lei.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorilor de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun la finalizarea anchetei.
Acțiunea face parte din seria măsurilor derulate constant de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș pentru prevenirea și combaterea faptelor din domeniul economico-financiar.
La activități au participat și inspectori din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea, precum și polițiști din cadrul Poliției Orașului Baia Sprie și Poliției Orașului Seini.

