Municipiul Baia Mare a anunțat că, începând de luni, 16 martie 2026, vor fi operaționalizate 5 noi platforme cu eco-insule digitalizate, iar în zonele arondate recipientele tradiționale vor fi retrase treptat de operatorul de salubrizare, astfel încât depozitarea deșeurilor va fi posibilă doar prin noul sistem, utilizat pe bază de cartelă sau aplicație mobilă.
Accesul se face doar cu cartelă sau prin aplicație
Reprezentanții administrației locale precizează că eco-insulele digitalizate pot fi folosite doar cu cartelă fizică sau prin aplicația mobilă TechbolideWeCollect, disponibilă atât pentru telefoane cu sistem iOS, cât și Android.
Foarte important, aplicația nu poate fi folosită direct, ci doar după ridicarea cartelei de la Primărie și după obținerea codului de activare.
Cetățenii care nu dețin încă o cartelă sunt rugați să se prezinte la Serviciul Relații cu Publicul, la parterul Primăriei Municipiului Baia Mare, pe strada Gheorghe Șincai nr. 37, pentru ridicarea acesteia. Eliberarea se face pe baza actului de identitate, iar la momentul ridicării va fi oferit și codul necesar pentru activarea aplicației pe telefon.
În caz de probleme, băimărenii pot suna la Poliția Locală
Primăria anunță că, dacă eco-insulele nu funcționează sau cartela afișează erori, cetățenii trebuie să apeleze Dispeceratul Poliției Locale Baia Mare, la numărul 0372 702 702.

Unde sunt amplasate cele 5 noi eco-insule
Platformele și străzile arondate
1. Barbu Ștefănescu Delavrancea nr. 6 spate
Platforma deservește locatarii de pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, de la numerele 1–33, precum și strada Progresului nr. 19.
2. Bulevardul Republicii nr. 1 – Coșbuc Borcane
Sunt arondate imobilele de pe strada George Coșbuc nr. 25, 25A, 27, 30, 32 și 34, precum și bulevardul Republicii nr. 1.
3. Bulevardul Republicii nr. 99
Această eco-insulă deservește blocurile de pe bulevardul Republicii nr. 74, 76, 78, 80 și 99.
4. Bulevardul Regele Ferdinand nr. 104–106
Sunt arondate imobilele de pe bulevardul Regele Ferdinand nr. 100, 102, 104 și 106, dar și strada Melodiei nr. 9.
5. Strada Gheorghe Marinescu – Grădinița 10
Platforma deservește blocurile de pe strada Victor Babeș nr. 3, 5, 7, 9 și 11, precum și Aleea Nouă nr. 2.
Cum se folosesc eco-insulele digitalizate
Pentru utilizarea eco-insulelor, cetățenii trebuie să urmeze câțiva pași simpli. Mai întâi se apasă butonul de activare, apoi se scanează cartela sau se folosește aplicația, dacă aceasta a fost activată.
După validare, cuva se deblochează și poate fi acționată manual pentru depunerea deșeurilor. La final, fanta trebuie închisă după fiecare utilizare. Primăria atrage atenția că mânerul trebuie ridicat și menținut astfel pe toată durata depunerii deșeurilor.
Ce înseamnă mesajele afișate de sistem
Sistemul poate afișa mai multe tipuri de mesaje. Dacă apare mesajul „Card valid”, cartela este activă și cuva se deschide, fiind confirmată depunerea prin LED verde.
În cazul mesajului „Card invalid”, cartela nu este autorizată pentru platforma respectivă, accesul este refuzat și se aprinde LED-ul portocaliu.
Mesajul „Defecțiune tehnică” indică o problemă tehnică a cuvei, caz în care se aprinde LED-ul albastru, iar mesajul „Cuva/recipient plin” arată că respectivul container este plin, accesul fiind refuzat și semnalat prin LED roșu.
Containerele clasice vor fi retrase
Prin acest nou pas, administrația locală continuă implementarea sistemului digitalizat de colectare a deșeurilor, iar în zonele arondate celor 5 eco-insule noile containere vor înlocui recipientele clasice.

