Un accident rutier a avut loc astăzi, 6 ianuarie, în jurul orei 9.00, în județul Cluj, în localitatea Jucu, unde o ambulanță aparținând SAJ Maramureș a fost implicată într-o coliziune cu un autocamion de mare tonaj într-o intersecție semaforizată.

Potrivit informațiilor transmise de redacția celor de la Știri de Cluj, incidentul s-a produs în momentul în care TIR-ul era oprit la semafor, iar ambulanța care circula din spate a intrat în coliziune cu acesta din cauza drumului înghețat.
Fără victime, doar pagube materiale
Conform aceleiași surse, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, evenimentul soldându-se doar cu avarii materiale. Nici personalul medical aflat în ambulanță și nici șoferul autocamionului nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Poliția verifică circumstanțele producerii accidentului
La fața locului au intervenit echipaje de poliție, care au demarat verificări pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Traficul în zonă a fost afectat temporar până la finalizarea procedurilor și eliberarea carosabilului.
Redacția Știri de Cluj precizează că ambulanța implicată în accident aparținea județului Maramureș, iar cazul este analizat de polițiști pentru a se stabili eventualele responsabilități.
FOTO: Știri de Cluj




