Primarul orașului Borșa, Timiș Ion Sorin, a publicat un mesaj emoționant despre o pagină mai puțin cunoscută din istoria locală: povestea polonezului Stanisław Marusarz, omul care, în anii ’40, a venit la Borșa și a construit cu propriile mâini trambulina de sărituri cu schiurile.
Edilul spune că Marusarz ar fi ridicat trambulina din pasiune și curaj, într-o perioadă în care Europa era marcată de război. Momentul simbolic rămâne, potrivit postării, data de 20 februarie 1944, când Stanisław Marusarz a devenit și primul săritor pe trambulina pe care tot el o proiectase și o construise.

2026: fiul legendarului săritor, în același loc
Postarea face legătura dintre trecut și prezent printr-o a doua fotografie, realizată la 25 ianuarie 2026, în Borșa. În imagine apare Stanisław Piotr Marusarz, fiul celebrului sportiv, surprins în același loc – „același geam al școlii din Complex”, așa cum notează primarul.
Pentru Timiș Ion Sorin, cele două imagini vorbesc mai puțin despre trecerea anilor și mai mult despre continuitate: un tată care a ridicat o trambulină și un fiu care revine, după decenii, în locul unde a început un vis.
„În cele două fotografii nu mai e vorba despre trecut și prezent, ci despre cum un vis început acum 82 de ani încă respiră”, transmite edilul, subliniind că Borșa rămâne locul care păstrează vie această poveste.

