Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc miercuri, 4 martie, în municipiul Baia Mare, în jurul orei 12.30. Polițiștii au fost solicitați să intervină la fața locului pentru efectuarea verificărilor.
Potrivit primelor cercetări, un bărbat de 50 de ani, care conducea un autoturism dinspre strada Minerilor înspre strada Gheorghe Șincai, nu ar fi respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune. În aceste condiții, acesta ar fi surprins și accidentat o femeie de 48 de ani.
În urma impactului, femeia a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Atât pietonul, cât și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative în ambele cazuri.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Fotografie generică realizată cu ajutorul IA cu scop informativ.

