Polițiștii din Baia Mare au desfășurat, în noaptea de 12 spre 13 septembrie, o acțiune cu efective mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice. Două locații în care aveau loc evenimente au fost verificate, iar controalele s-au lăsat cu amendă, obiecte ridicate și dosar penal.
La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică și investigații criminale, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.
Muzica prea tare a adus o amendă
Unul dintre cazuri a fost constatat în 12 septembrie, în jurul orei 22:30, când una dintre societățile comerciale verificate a fost sancționată contravențional.
Potrivit Poliției, organizatorul evenimentului ar fi folosit aparatura muzicală la o intensitate ridicată, tulburând liniștea locatarilor din apropiere.
În urma celor constatate, oamenii legii au aplicat o amendă.
O tânără de 28 de ani avea două obiecte tăietor-înțepătoare
În cadrul unui alt control, efectuat într-un local public, polițiștii au făcut verificări pentru depistarea unor bunuri interzise la deținere.
Aici au identificat o tânără de 28 de ani care avea asupra sa două obiecte tăietor-înțepătoare.
Obiectele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Dosar penal pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.
În cadrul acțiunii au fost legitimate mai multe persoane, iar Poliția precizează că, în fiecare situație în care au fost constatate nereguli, au fost aplicate măsurile legale.
Tânăra beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.
Imagine generică realizată cu ajutorul AI cu scop ilustrativ.
ACTUALIZARE 13 septembrie, 20.42, DREPT LA REPLICĂ
NORTH FEST
„În primul rând, salutăm și respectăm controalele autorităților și considerăm că orice verificare care are ca scop siguranța participanților, în special atunci când vorbim despre tineri, este binevenită. Dorim însă să precizăm că, în urma controlului, nu a fost găsit nimic asupra tinerilor care au fost percheziționați și nu a fost identificat niciun incident de natura celor care ar putea pune în pericol siguranța participanților.
Pentru acest eveniment am luat din timp mai multe măsuri de precauție tocmai pentru ca tinerii să se poată bucura de o seară în siguranță:
1. accesul minorilor s-a făcut pe baza acordului parental;
2. au fost verificate actele de identitate în format fizic;
3. au fost folosite brățări diferențiate, astfel încât să existe un control clar și să fie prevenită vânzarea de alcool către minori;
4. locația a beneficiat de pază și supraveghere pe toată durata evenimentului.
Ne bucurăm că, din perspectiva siguranței participanților, evenimentul s-a desfășurat fără incidente. Pentru noi, acest lucru este foarte important și reprezintă unul dintre motivele pentru care alegem să organizăm astfel de evenimente într-un cadru amenajat, controlat și supravegheat.
În ceea ce privește amenda primită pentru tulburarea liniștii publice, ne-o asumăm. Înțelegem că muzica și zgomotul produs în timpul evenimentului i-au putut deranja pe unii dintre locuitorii din zonă și ne cerem scuze sincer celor care au fost afectați în vreun fel. Vom ține cont de acest aspect și vom căuta soluții pentru ca, pe viitor, să reducem cât mai mult disconfortul creat comunității.
În același timp, considerăm important să privim și partea pozitivă a unui astfel de eveniment. A fost o petrecere dedicată tinerilor, desfășurată într-un interval orar rezonabil, 17:00–22:00, ales tocmai din dorința de a le oferi acestora posibilitatea de a se distra fără ca evenimentul să se prelungească până la ore târzii.
Credem că este important ca tinerii să aibă alternative sănătoase de socializare: să poată ieși, asculta muzică, dansa și petrece timp împreună într-un loc amenajat, cu pază și reguli clare, mai degrabă decât să fie nevoiți să caute astfel de momente în locuri izolate sau nesupravegheate și la ore nepotrivite.
Ne dorim un oraș în care tinerii să aibă locul lor, să se poată bucura de adolescență și să socializeze într-un mod frumos, civilizat și, mai ales, în siguranță. Credem că astfel de evenimente pot exista în comunitatea noastră, cu respect atât pentru tineri și părinții lor, cât și pentru oamenii care locuiesc în apropierea locațiilor unde acestea se desfășoară.
Vom lua în continuare toate măsurile necesare pentru ca evenimentele pe care le organizăm să fie cât mai sigure și mai bine gestionate și, în același timp, vom ține cont de feedbackul comunității.
Vă mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și, mai ales, părinților care ne-au acordat încrederea de a le oferi copiilor lor un spațiu în care să se poată distra în siguranță”.


Un comentariu
replică la northfest. Nimeni nu neagă dreptul cuiva la distracție la fel cum nici voi nu puteți nega dreptul unui cartier întreg la liniște. De aceea au fost făcute sălile de nunți și evenimente în afara localităților, tocmai spre a nu tulbura liniștea publică. Le cele 2 party-ury ale voastre gălăgia a fost infernală cu depășirea tuturor normelor legale. Șmecheria cu ,,avem autorizație,, și aritmetica simplă că amenda e cu mult mai mică decât câștigul nu o să ajute multă vreme