Un moment cu totul special a fost marcat în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș ieri, 3 februarie 2026, unde unul dintre agenții de poliție care a ieșit la pensie a fost felicitat chiar de propria fiică – colega sa de serviciu.
În cadrul ședinței festive organizate cu ocazia încetării raporturilor de serviciu cu drept la pensie, agentul Mugurel, care a lucrat la Centrul Operațional, a primit felicitări din partea Paula, fiica sa, care activează la Compartimentul Juridic. Pentru cei prezenți, momentul a fost unul inedit: două generații, aceeași uniformă și o legătură profesională dublată de una de familie.

Reprezentanții IPJ Maramureș au transmis că astfel de situații confirmă faptul că, uneori, valorile se transmit firesc în familie, iar copiii aleg să calce pe urmele părinților, preluând nu doar profesia, ci și responsabilitatea pe care o presupune.
Potrivit colegilor, seriozitatea, implicarea, empatia și spiritul camaraderesc îi caracterizează pe amândoi, iar sprijinul reciproc nu a lipsit niciodată. Până de curând, drumul lor spre muncă era același, însă momentul pensionării a venit cu emoții puternice și cu o „predare simbolică de ștafetă”.
Conducerea unității, prin comisar-șef de poliție Daniel Ovidiu Cătană, i-a felicitat pe cei doi, apreciind caracterul aparte al scenei: „Mulți dintre noi ne-am dori să transmitem copiilor dragostea pentru această vocație. Îți mulțumim, Mugurel, că ai reușit, atât ca tată, cât și ca polițist, să fii un model. Mult succes în continuare, amândurora!”
În timp ce tatăl pornește într-o nouă etapă, rămâne ca fiica să continue drumul în uniformă, să se dezvolte profesional și să ducă mai departe valorile primite. Iar dintre toate lucrurile care îi vor uni mereu, uniforma de poliție rămâne unul dintre cele mai puternice simboluri.


