Polițiștii din Ulmeni și Fărcașa au desfășurat ieri, 21 ianuarie 2026, o amplă acțiune de control în trafic, vizând prevenirea și combaterea faptelor ilegale pe drumurile publice. În doar două ore, peste 50 de autoturisme au fost oprite și verificate.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, acțiunea s-a desfășurat în intervalul 13:00 – 15:00, fiind implicați polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ulmeni și ai Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa, cu sprijinul jandarmilor.

16 sancțiuni și taloane reținute
În cadrul controalelor, au fost oprite și verificate 52 de autoturisme, iar pentru abaterile constatate la regimul circulației rutiere au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale.
De asemenea, în cazul a trei autoturisme care nu au corespuns din punct de vedere tehnic, polițiștii au dispus reținerea certificatelor de înmatriculare.
Amenzi de peste 5.000 de lei
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate depășește 5.000 de lei, iar astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Fotografie realizată cu ajutorul IA cu scop informativ.

