Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere a Poliției Orașului Cavnic au desfășurat, în perioada 12-14 iunie, mai multe acțiuni pentru creșterea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere.
Elevii au fost informați despre circulația cu trotinetele și bicicletele
Pe lângă activitățile de control, oamenii legii au desfășurat și o acțiune informativ-preventivă la o unitate de învățământ, unde au discutat cu elevii despre regulile de circulație aplicabile utilizatorilor de trotinete și biciclete.

32 de autovehicule verificate și 33 de sancțiuni
În cadrul controalelor efectuate în trafic, polițiștii au verificat 32 de autovehicule și au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale.
Valoarea totală a amenzilor depășește 21.000 de lei.

Nouă șoferi au rămas fără permis pentru depășiri neregulamentare
În urma abaterilor constatate, polițiștii au dispus reținerea a 13 permise de conducere.
Dintre acestea:
- un permis a fost reținut pentru conducerea sub influența alcoolului;
- două permise au fost reținute pentru trecerea pe culoarea roșie a semaforului;
- un permis a fost suspendat pentru depășirea limitei legale de viteză;
- nouă șoferi au rămas fără permis după ce au efectuat depășiri neregulamentare.
Polițiștii maramureșeni au anunțat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind reducerea numărului de accidente și creșterea gradului de siguranță pentru toți participanții la trafic.
FOTO: IPJ Maramureș

