Municipiul Baia Mare anunță că duminică, 21 iunie, începând cu ora 17:00, va avea loc marșul bicicliștilor din cadrul evenimentului „Cu ia pe bicicletă”, ajuns la cea de-a șaptea ediție. Organizatorii estimează participarea a aproximativ 200 de persoane.
De unde pleacă participanții
Punctul de plecare va fi parcarea de la Faleza Săsar, situată pe bulevardul Independenței, vizavi de VIVO! Baia Mare.
Participanții vor traversa Podul Decebal și vor continua pe pista de biciclete de pe malul stâng al râului Săsar, până în zona Centrului de Transfuzii.
Care este traseul marșului
Traseul va continua pe strada George Coșbuc, strada Culturii, Podul Culturii, strada Turbinei, strada Victoriei, strada Valea Roșie și Câmpia Tineretului.
Destinația finală a participanților va fi zona Statuii Ostașului Român și Muzeul Satului din Baia Mare.
Vor fi instituite restricții de circulație și parcare
Pe durata evenimentului, autoritățile vor institui restricții temporare de circulație și de parcare pe traseul marșului.
„Municipiul Baia Mare a aprobat desfășurarea marșului, cu precădere, pe pistele de biciclete existente în oraș, atât pentru creșterea siguranței rutiere, cât și pentru încurajarea celorlalți participanți la trafic să le utilizeze”, au transmis reprezentanții administrației locale.
Evenimentul este organizat de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” și îmbină promovarea portului popular cu încurajarea deplasărilor pe bicicletă.

