Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au intervenit în data de 25 mai, în jurul orei 17:00, pe strada George Coșbuc, pentru soluționarea unui accident rutier soldat cu pagube materiale.
A pierdut controlul direcției și a lovit o mașină parcată
Din verificările preliminare efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 69 de ani, din Baia Mare, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi acroșat un autoturism parcat regulamentar.
Refuz atât pentru etilotest, cât și pentru probe biologice
Potrivit polițiștilor, conducătorul auto a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea mostrelor biologice de sânge.
În cauză, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Apel al polițiștilor către șoferi
Reprezentanții IPJ Maramureș atrag atenția că refuzul sau sustragerea de la această procedură reprezintă infracțiune, conform Codului Penal.
„Conducerea responsabilă și cooperarea cu autoritățile contribuie la prevenirea accidentelor și la creșterea siguranței rutiere”, au transmis polițiștii.
Imagine generică realizată cu ajutorul IA cu scop informativ.
ACTUALZIARE IPJ Maramureș, 26 mai, ora 13:49 Șoferul auto de 69 ani a fost reținut pentru 24 ore.

