Polițiștiii orașului Vișeu de Sus au desfășurat ieri, 17 mai, în intervalul orar 15:00 – 17:00, o acțiune în sistem integrat pe raza localității, alături de jandarmi și polițiști de frontieră.
Activitățile au avut ca scop prevenirea și combaterea situațiilor de risc, precum și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
24 de autoturisme oprite pentru verificări
În cadrul acțiunii au fost oprite și verificate 24 de autoturisme.
Pentru abaterile constatate la regimul circulației rutiere, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în baza O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Amenzi de peste 3.000 de lei
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate depășește suma de 3.000 de lei.
Totodată, polițiștii au dispus reținerea certificatului de înmatriculare în cazul unui autoturism care nu prezenta siguranță pentru circulația pe drumurile publice.
Recomandările polițiștilor
Polițiștii le recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum și să adopte un comportament preventiv pentru reducerea riscului producerii accidentelor rutiere.
Imagine generică realizată cu ajutorul IA cu scop informativ.

