SC URBIS SA Baia Mare organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi de conducător autobuz/troleibuz. Concursul va avea loc în data de 24 iunie 2026, de la ora 09:00, la sediul societății de pe strada 8 Martie nr. 3.
URBIS Baia Mare scoate la concurs 3 posturi de șofer
Potrivit anunțului, cele trei posturi sunt pe perioadă determinată:
- un post până la revenirea titularului;
- un post pe o perioadă de 5 luni;
- un post pe o perioadă de 3 luni.
Candidații trebuie să aibă permis categoria D
Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să aibă minimum 8 clase absolvite, permis de conducere categoria D sau D+E și atestat profesional pentru transport persoane.
De asemenea, aceștia trebuie să fie apți medical, fizic și psihic și să nu aibă antecedente penale.
Înscrierile se fac până pe 23 iunie
Dosarele se depun la sediul URBIS Baia Mare până la data de 23 iunie 2026, ora 14:00.
Concursul va consta în testare privind regulile de circulație, probă de traseu și interviu.

