Polițiștii orașului Baia Sprie au desfășurat, în data de 26 mai, o acțiune în trafic împreună cu specialiștii Registrului Auto Român Maramureș.
Activitățile au avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și verificarea stării tehnice a autoturismelor care circulă pe drumurile publice.
29 de autoturisme verificate
În cadrul controalelor au fost oprite și verificate 29 de autoturisme.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, dintre care 22 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Opt mașini au rămas fără certificate
Polițiștii au dispus reținerea certificatelor de înmatriculare pentru opt autoturisme care nu respectau normele legale pentru circulația pe drumurile publice.
De asemenea, doi conducători auto considerați pericol pentru ceilalți participanți la trafic au rămas fără permis de conducere.
Sancțiuni de peste 12.900 de lei
Valoarea totală a amenzilor aplicate în cadrul acțiunii desfășurate la Baia Sprie depășește suma de 12.900 de lei.

