Autor: Redactia

Primarul municipiului Sighetu Marmației, Vasile Moldovan, a anunțat finalizarea lucrărilor incluse în proiectul de renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale – Lotul II, urmând ca în perioada următoare să fie realizată recepția oficială a investițiilor. Blocurile incluse în proiect Lucrările au fost realizate la: Termenul de finalizare a lucrărilor a fost 30 ianuarie 2026, iar valoarea totală a investiției se ridică la 9.842.120,09 lei. Finanțare prin PNRR Proiectul a fost implementat cu finanțare nerambursabilă din fonduri europene, gestionate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – „Valul renovării”, dedicată creșterii eficienței…

Citeşte mai mult
112

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia Sprie au întocmit, duminică, 15 februarie 2026, un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, după ce au fost sesizați că dintr-un centru comercial ar fi fost sustrase mai multe bunuri. În urma verificărilor făcute la fața locului, oamenii legii au stabilit că o tânără de 24 de ani, din localitatea Poiana Blenchii (județul Sălaj), ar fi sustras mai multe produse alimentare dintr-o societate comercială din Baia Sprie. Bunurile reclamate au fost recuperate și restituite persoanei vătămate, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.…

Citeşte mai mult
112

Doi tineri au fost depistați de polițiști conducând autovehicule pe drumurile publice, deși nu aveau dreptul legal de a conduce, în două intervenții separate desfășurate în Maramureș. Oprită în Hoteni, pe DJ 185 Primul caz a fost înregistrat duminică, 15 februarie 2026, în jurul orei 21:40, când polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag au oprit pentru control un autoturism care circula pe DJ 185, în localitatea Hoteni. La volan se afla o tânără de 18 ani, iar verificările efectuate au arătat că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Depistat în Baia Mare, pe strada…

Citeşte mai mult
112

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore în dosarul agresiunii petrecute în municipiul Sighetu Marmației, incident în care cinci bărbați s-ar fi agresat fizic reciproc. Măsura a fost dispusă de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației, după administrarea probatoriului, în cadrul cercetărilor desfășurate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc conflictul. În fapt, la data de 14 februarie 2026, în jurul orei 03.40, polițiștii au fost solicitați prin apel unic de urgență 112 să intervină pentru aplanarea unei stări conflictuale, pe strada Ioan Mihaly de Apșa…

Citeşte mai mult
112

Un tânăr de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar instrumentat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ulmeni, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare. Tânărul este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Reamintire: accident în 8 februarie, două persoane rănite Potrivit polițiștilor, cazul are legătură cu un eveniment rutier produs la 8 februarie 2026, când tânărul ar fi condus un autoturism în apropierea localității Țicău și ar…

Citeşte mai mult

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, a anunțat că astăzi, 16 februarie 2026, a semnat contractul de management al dr. Rareș Pop la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, subliniind că sănătatea trebuie să fie „o prioritate reală” pentru județ. În mesajul public, Zetea a prezentat semnarea contractului drept un angajament pentru modernizarea și consolidarea sistemului medical din Maramureș, insistând asupra ideii că un județ dezvoltat are nevoie de un spital solid, modern și demn de încrederea pacienților. Trei direcții majore asumate pentru mandat Potrivit președintelui CJ, dr. Rareș Pop și-a asumat o viziune construită pe…

Citeşte mai mult

La aniversarea de 30 de ani a Bisericii Penticostale „Muntele Sionului” din Baia Mare, eveniment considerat unul dintre cele mai importante momente ale comunității din ultimii ani, au fost prezenți nu doar credincioși și lideri spirituali, ci și mai mulți reprezentanți ai vieții publice locale. Potrivit informațiilor transmise public, invitația a fost onorată de: Florian Sălăjeanu, prefectul județului Maramureș, Ioan Doru Dăncuș, primarul Municipiului Baia Mare, Darius Pop, vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, Costache Chertif, senator al județului Maramureș, Daniel Ciornei, deputat al județului Maramureș, Cornel Varga, consilier local al Municipiul Baia Mare, prezența acestora confirmând dimensiunea publică și socială…

Citeşte mai mult

Municipiul Baia Mare anunță că, începând de luni, 16 februarie 2026, au fost operaționalizate platformele moderne de colectare a deșeurilor de tip „eco-insule” (Modulul 1 – PNRR), precum și platformele îngropate puse în funcțiune în 2025, care până acum au funcționat în paralel cu recipientele vechi. În acest context, operatorul local de salubrizare a retras sâmbătă, 14 februarie 2026, containerele vechi de pe mai multe străzi. Autoritățile îi roagă pe cetățeni și agenții economici să nu mai depoziteze deșeurile pe vechile amplasamente (platformele betonate), ci să utilizeze exclusiv noile platforme. Două sisteme, două reguli: cu cartelă și fără cartelă 1)…

Citeşte mai mult
112

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației au intervenit duminică, 15 februarie 2026, în jurul orei 10:20, după ce au fost sesizați cu privire la un caz de violență domestică. Oamenii legii au luat măsurile prevăzute de legislație pentru protejarea victimei. Din verificările efectuate a reieșit că incidentul ar fi avut loc sâmbătă, 14 februarie 2026, în jurul orei 17:00, într-un imobil situat pe strada Nicolae Bălcescu din municipiu. O femeie de 64 de ani ar fi fost agresată fizic de soțul său, iar, potrivit polițiștilor, victimei i-ar fi fost indusă și o stare de temere, după ce ar fi…

Citeşte mai mult
112

Polițiștii din Vișeu de Sus, sprijiniți de polițiștii de frontieră și jandarmi, au desfășurat o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea situațiilor de risc în trafic. Acțiunea a avut loc duminică, 15 februarie 2026, și s-a desfășurat timp de două ore, pe raza orașului. 15 autovehicule verificate, 11 sancțiuni aplicate În cadrul controalelor, polițiștii au oprit și verificat 15 autovehicule, iar pentru neregulile constatate au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Valoarea totală a amenzilor a depășit 6.000 de lei. Certificat de înmatriculare reținut Totodată, într-un caz, polițiștii au dispus reținerea certificatului de…

Citeşte mai mult