Doi tineri au fost depistați de polițiști conducând autovehicule pe drumurile publice, deși nu aveau dreptul legal de a conduce, în două intervenții separate desfășurate în Maramureș.
Oprită în Hoteni, pe DJ 185
Primul caz a fost înregistrat duminică, 15 februarie 2026, în jurul orei 21:40, când polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag au oprit pentru control un autoturism care circula pe DJ 185, în localitatea Hoteni.
La volan se afla o tânără de 18 ani, iar verificările efectuate au arătat că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Depistat în Baia Mare, pe strada Fabricii
Al doilea caz s-a produs în cursul nopții, în jurul orei 01:00, când polițiștii din Baia Mare, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Fabricii, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un tânăr de 25 de ani.
Și în acest caz, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
Dosare penale
În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Imagine generică realizată cu ajutorul IA cu scop informativ

