Un accident rutier soldat cu rănirea unui minor a avut loc ieri, 19 ianuarie, pe strada Barajului din municipiul Baia Mare. Polițiștii au intervenit la fața locului după ce au fost sesizați că o persoană a fost accidentată.
Din primele verificări, un bărbat de 45 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi accidentat o fetiță de 6 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, fără să se asigure.

În urma impactului, minora a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și dispunerea măsurilor legale.
Fotografie generică realizată cu IA cu scop informativ.

