Orașul Borșa a găzduit, ieri, 23 ianuarie 2026, o întâlnire amplă între reprezentanți ai administrației centrale și locale, dedicată strategiei de dezvoltare a orașului și direcțiilor de investiții cu impact în Maramureș, cu accent pe infrastructură, proiecte publice și potențial turistic.

La discuții au participat oficiali din mai multe instituții naționale, printre care:
- Alex Stoica – secretar de stat, Ministerul Dezvoltării
- Florin Bănică – președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM)
- Adrian Pintea – secretar de stat, Ministerul Agriculturii
- Felix Cozma – președinte ANFP
- Claudiu Damian – secretar de stat, Ministerul Sănătății
- Laurențiu Păstinaru – vicepreședinte ANMAP
- Ionuț Oneț – director general adjunct AFIR
- Ștefan Radu – director ABA Cluj

La întâlnire a fost prezent și maramureșeanul Cosmin Butuza, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care, împreună cu primarul orașului Borșa, Timiș Ioan Sorin, a organizat evenimentul din 23 ianuarie. În cadrul discuțiilor, reprezentantul Guvernului i-a transmis mulțumiri edilului pentru găzduire și l-a felicitat pentru modul în care a fost dezvoltat orașul Borșa în mandatele sale, precum și pentru eforturile de promovare a turismului în Maramureș.
Borșa, exemplu de bună practică în dezvoltare și turism
În cadrul întâlnirii, Borșa a fost prezentată ca un model de creștere prin investiții și proiecte concrete, în special în zona turistică. Participanții au subliniat rolul proiectelor de infrastructură și al dezvoltării pârtiilor de schi, care au contribuit la consolidarea orașului ca destinație importantă de turism montan în nordul țării.

Au fost transmise aprecieri primarului Timiș Ioan Sorin pentru proiectele implementate, pentru promovarea turismului în Maramureș și pentru organizarea întâlnirii. Totodată, oficialii au arătat că edilul din Borșa poate fi considerat un exemplu de urmat la nivel național prin modul în care a reușit să transforme proiectele în rezultate vizibile pentru comunitate.
Prezență politică și administrativă: președintele CJ Maramureș, prefectul, parlamentari și primari
La întâlnire a participat și Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, alături de parlamentari de Maramureș: deputații Crina Chilat și Lucian Morar, precum și senatorul Sorin Vlașin. De asemenea, a fost prezent și Florian Sălăjeanu, prefectul județului Maramureș.

În sală s-au aflat și numeroși primari din județ, printre care:

- Timiș Ioan Sorin – primarul orașului Borșa (gazda evenimentului);
- Gabriela Tulbure – primarul orașului Seini;
- Ștefan Iuga – primarul orașului Săliștea de Sus;
- Lucian Morar Jr. – primarul orașului Ulmeni;
- Gheorghe Buda – primarul orașului Șomcuta Mare;
- Vasile Coman – primarul orașului Vișeu de Sus;
- Ioana Rus – primarul comunei Șieu;
- Bogdan Pop – primarul comunei Oarța de Jos;
- Grigore Tomoiagă – primarul comunei Moisei;
- Teodor Ștefanca – primarul comunei Bârsana;
- Simion Țofei – primarul comunei Poienile de Sub Munte;
- Nicolae David – primarul comunei Ieud;
- Gheorghe Mureșan – primarul comunei Ariniș;
- Dorin Mitre – primarul comunei Bicaz;
- Florea Poienar – primarul comunei Botiza;
- Ioan Burde – primarul comunei Valea Chioarului;
- și alte persoane de la diferite instituții din județul Maramureș.

Întâlnirea a avut ca obiectiv consolidarea colaborării dintre administrația centrală și cea locală în vederea susținerii proiectelor care pot accelera dezvoltarea economică și turistică a Maramureșului, precum și identificarea și soluționarea problemelor și blocajelor administrative, printr-un schimb de experiență și transfer de know-how.

