Zilele Comunei Săcălășeni au reunit ieri, 17 mai 2026, reprezentanți ai administrației locale și județene, parlamentari, invitați din țară și delegații din Republica Moldova și Ucraina.
Manifestările au fost dedicate tradițiilor, identității locale și comunității din Țara Chioarului.
Parlamentari și vicepreședinți ai CJ Maramureș, prezenți la eveniment

La eveniment au participat senatorul PNL de Maramureș Cristian Niculescu Țâgârlaș, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș Darius Pop (AUR), vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș Vlad Duruș (USR), dar și deputatul AUR de Maramureș Daniel Ciornei.

Darius Pop: „Țara Chioarului este o vatră a românismului”
Vicepreședintele CJ Maramureș Darius Pop a transmis că a participat la eveniment la invitația consilierului local AUR Vasile Ghețe.
„Țara Chioarului nu este doar un colț de Maramureș, ci locul din care îmi trag rădăcinile, o vatră statornică a românismului, a credinței și a demnității naționale”, a transmis acesta.
Daniel Ciornei: „România are nevoie de oameni care să vadă adevărul”
La eveniment a fost prezent și deputatul AUR de Maramureș Daniel Ciornei, care a transmis că a participat la Sfânta Liturghie de la biserica din Săcălășeni.

Acesta a făcut referire la Duminica Orbului din naștere, afirmând că „adevărata vedere nu este doar cea a ochilor, ci și cea a sufletului”.
„România are nevoie de oameni care să vadă adevărul, să înțeleagă vremurile pe care le trăim și să nu mai accepte minciuna ca normalitate”, a transmis Daniel Ciornei.
Invitați din Republica Moldova și Ucraina
În cadrul manifestărilor au fost prezente și delegații din Republica Moldova și Ucraina, salutate de organizatori și de oficialii prezenți.
Evenimentul a inclus momente dedicate tradițiilor locale, culturii și promovării valorilor specifice Țării Chioarului.
Afișul evenimentului Zilele Comunei Săcălășeni 2026

FOTO: Daniel Ciornei, Darius Pop, Comuna Săcălășeni / Facebook

