Un accident rutier produs astăzi, 17 aprilie, în jurul orei 14:30, în localitatea Recea a generat blocaje majore în trafic la ieșirea din Baia Mare, pe unul dintre cele mai circulate tronsoane din zonă.
Accidentul din Recea a dat peste cap circulația
Potrivit informațiilor apărute pe grupurile de trafic, evenimentul rutier s-a produs în Recea, într-un moment în care circulația era deja îngreunată din cauza lucrărilor la noul pasaj din zona cunoscută drept „Clubul Văcarilor”.
Impactul asupra traficului a fost imediat, formându-se rapid coloane de mașini pe mai mulți kilometri. Mai mult, aceleași persoane afirmă că accidentul s-a soldat cu o victimă.
Trafic blocat între Lăpușel, Recea și Două Veverițe
Șoferii au semnalat că s-au format cozi întinse de la intersecția din Lăpușel până în Recea și chiar mai departe, spre zona Două Veverițe.
„E coadă de la intersecție din Lăpușel până în Recea”, a transmis un participant la trafic.

Timpi de așteptare de peste o oră pentru șoferi
Mai mulți conducători auto au relatat că au fost nevoiți să stea în coloană chiar și peste o oră pentru a parcurge sectorul afectat.

Un alt mesaj din trafic avertiza: „Ieșirea din Baia Mare de la Auchan – evitați pe cât posibil. E foarte aglomerat.”
Lucrările din zonă au amplificat blocajele
Pe lângă accident, lucrările în desfășurare la pasajul rutier au contribuit semnificativ la agravarea situației, zona fiind deja predispusă la aglomerație în ultimele zile.
Șoferii, sfătuiți să evite zona
În aceste condiții, șoferii sunt sfătuiți să evite traseul Baia Mare – Recea sau să folosească rute alternative până la deblocarea traficului.

Știre în curs de actualizare
Deocamdată, nu există informații oficiale privind starea victemei sau cauzele exacte ale accidentului. Situația este dinamică și va fi actualizată pe măsură ce apar date noi.

