Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au organizat, astăzi, 28 mai, o acțiune dedicată protejării drepturilor persoanelor cu handicap.
Activitatea a vizat respectarea locurilor de parcare special destinate persoanelor cu dizabilități și responsabilizarea conducătorilor auto.
Amenzi de aproape 3.500 de lei
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de aproape 3.500 de lei.

Polițiștii au desfășurat și activități preventive
Pe lângă măsurile de sancționare, oamenii legii au purtat discuții cu persoanele identificate, explicând cadrul legal și consecințele ocupării abuzive a locurilor de parcare rezervate persoanelor cu handicap.
Polițiștii au atras atenția că astfel de gesturi afectează direct persoanele care au nevoie de aceste locuri speciale.
„Ordinea publică începe cu respectul față de cel de lângă noi”
Reprezentanții IPJ Maramureș transmit că scopul acestor activități este creșterea gradului de responsabilitate și respect în comunitate.
„Fiecare gest de respect și responsabilitate trebuie să fie parte a unei comunități mai unite, în care legea să fie respectată nu din constrângere, ci din grijă față de cei din jur”, au transmis polițiștii.

