Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc astăzi, 10 mai, în jurul orei 14:00, în localitatea Berbești. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației au fost sesizați prin apel la 112 și au intervenit la fața locului. Din primele verificări efectuate de oamenii legii a reieșit că o femeie aflată la volan nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare față de autoturismul pe care îl urma, intrând în coliziune cu acesta.
O pasageră a ajuns la spital
În urma impactului dintre cele două autoturisme, o pasageră a fost rănită.
Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.
Ce au stabilit polițiștii
Polițiștiii au efectuat verificări preliminare la fața locului și au stabilit că accidentul s-ar fi produs după ce șoferița unuia dintre autoturisme nu ar fi păstrat distanța regulamentară în trafic.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
Cercetările continuă
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Imagine generică realizată cu ajutorul IA cu scop informativ.

