Baia Mare va avea o machetă din bronz a zonei istorice, proiectul intrând în faza de producție.
Promisiunea începutului de an prinde contur: municipiul Baia Mare se apropie de finalizarea unui proiect cultural și urbanistic important: realizarea unei machete turnate în bronz, care va reproduce arhitectura zonei istorice a orașului.

Potrivit informațiilor comunicate de Pap Zsolt István pe pagina sa de Facebook miercuri, 24 decembrie 2025, etapa de concept și elaborare 3D a fost finalizată, iar proiectul intră acum în faza de producție propriu-zisă. Autoritățile își doresc ca obiectivul să fie finalizat și inaugurat în prima jumătate a anului viitor, urmând să fie amplasat în Centrul Vechi al municipiului.

Macheta va fi realizată din bronz, va avea formă circulară și un diametru exterior de 140 cm, fiind montată pe un soclu din piatră naturală, pentru a putea fi accesată și explorată din toate direcțiile de către trecători și turiști.
Un element extrem de important este componenta de accesibilitate: macheta va fi prevăzută cu legendă perimetrală și limbaj Braille, astfel încât și persoanele cu deficiențe de vedere să poată „citi”, explora și înțelege configurarea urbană a zonei istorice prin intermediul simțului tactil.

Proiectul este finanțat din bugetul de stat, prin sprijinul UDMR Maramureș și al deputatei Zahoránszki Brigitta, precum și din bugetul Primăriei Baia Mare.
Foto: Pap Zsolt István

