Un tânăr de 24 de ani din Târgu Lăpuș a ajuns în arestul poliției după o noapte în care a sfidat legea de două ori, la volanul aceleiași mașini. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, după două opriri în trafic, la interval de aproximativ două ore și jumătate.
Primul incident a avut loc în seara zilei de 27 decembrie 2025, în jurul orei 23:25, pe strada Piața Eroilor din Târgu Lăpuș. Polițiștii i-au făcut semn regulamentar de oprire, însă șoferul a ignorat semnalul și și-a continuat drumul, fiind urmărit până pe strada Vasile Alecsandri, unde echipajul a reușit să îl oprească. La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani.

În urma verificărilor, s-a constatat că inspecția tehnică periodică (ITP) a autoturismului era expirată, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca măsuri, polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 120 de zile.
Situația s-a agravat în dimineața zilei de 28 decembrie 2025, în jurul orei 01:50, când același tânăr a fost surprins din nou la volanul aceluiași autoturism, pe raza orașului Târgu Lăpuș. De această dată, conducea deși avea dreptul de a conduce suspendat, iar mașina nu mai era legal înmatriculată.
În aceste condiții, polițiștii au întocmit dosar penal pentru:
- conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei drept de a conduce este suspendat;
- punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Foto generic: Life.ro
În urma probatoriului administrat de polițiștii din Târgu Lăpuș, sub coordonarea procurorului de caz, s-a dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore. Acesta a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar cercetările continuă pentru documentarea completă a faptelor și aplicarea măsurilor legale care se impun.
Polițiștii maramureșeni le reamintesc conducătorilor auto că respectarea normelor rutiere este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic, iar nerespectarea sancțiunilor se poate transforma rapid în dosar penal.

