Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a anunțat ieri, 8 februarie 2026, că i-a înmânat diploma de Ambasador onorific al Municipiului Baia Mare profesorului universitar dr. Jeong O Park, pe care îl descrie drept un susținător constant al orașului și al României în mediile universitare și culturale de elită din Coreea de Sud.

Primarul: „Nu este nici băimărean și nici român în acte, dar este mai băimărean decât mulți”
În mesajul său, edilul a punctat că profesorul Jeong O Park nu este cetățean român „cel puțin în acte”, însă implicarea sa pentru comunitate îl recomandă pe deplin pentru distincție.
„Domnul din imagini nu este nici băimărean și nici român, cel puțin în acte. Îmi permit, însă, să spun cu toată convingerea că este și mai băimărean, și mai român decât mulți politicieni cu buletin de Baia Mare și interese străine de orașul nostru”, a transmis primarul.
Distincția, acordată după o perioadă de colaborări și proiecte
Doru Dăncuș a precizat că, dincolo de o săptămână „plină din perspectiva realizărilor pentru comunitate”, contracte de finanțare, proceduri de achiziție publică și demararea unor investiții, a existat și un moment pe care nu îl anunțase până acum, dar de care spune că este „foarte mândru”: înmânarea diplomei de Ambasador onorific.
Primarul a subliniat că profesorul Park nu s-a limitat la prezențe formale, ci a promovat în mod constant Baia Mare și România, fără să fi avut obligații în acest sens, inclusiv prin inițierea de burse pentru studenți și prin proiecte academice și culturale.

Mulțumiri către Facultatea de Litere – Centrul Universitar Nord
Edilul a mulțumit celor care au contribuit la consolidarea relației dintre Baia Mare și profesorul Jeong O Park: prof. univ. dr. Petru Dunca, prof. univ. dr. Daniela Dunca și conf. univ. dr. Cătălin Bobb, de la Facultatea de Litere – Centrul Universitar Nord Baia Mare.
Potrivit primarului, prin această colaborare s-au dezvoltat parteneriate academice, conferințe și proiecte comune care au dus numele orașului „mult dincolo de granițele României”.
De la cultură la economie: deschidere către investitori sud-coreeni
Primarul a mai anunțat că profesorul Jeong O Park a acceptat invitația de a participa vineri la evenimentul CIVIC – INFRASTRUCTURĂ, pe care o vede ca pe un semn că Baia Mare începe să fie privită cu interes și în afara zonei culturale sau academice.
Doru Dăncuș spune că, prin experiența și relațiile profesorului, municipalitatea ar putea deschide „noi orizonturi de colaborare”, inclusiv la nivel economic, prin promovarea orașului în rândul investitorilor sud-coreeni.

