Baia Mare va găzdui, în perioada 28 iunie – 19 iulie 2026, o serie de evenimente culturale, educaționale și economice dedicate relației dintre România și Republica Populară Chineză. Programul se desfășoară sub genericul „Sub semnul Dragonului – o cultură, o experiență, o lună de descoperiri” și aduce în oraș expoziții, demonstrații de arte marțiale, dans clasic chinez, întâlniri oficiale și activități dedicate tinerilor.
Evenimentele sunt organizate de Municipiul Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș, Camera de Comerț și Industrie România – China Maramureș și Ambasada Republicii Populare Chineze în România. Un moment important va fi vizita oficială în Baia Mare, în 28 și 29 iunie, a Excelenței Sale Chen Feng, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România.
Baia Mare, gazda unei luni dedicate culturii chineze
Timp de aproape o lună, Baia Mare va deveni un spațiu de dialog cultural, educațional și economic între România și China. Organizatorii propun un program amplu, care urmărește să aducă publicul mai aproape de tradițiile, simbolurile și formele de expresie ale culturii chineze.
Potrivit comunicatului transmis, evenimentele sunt dedicate „relației de prietenie și cooperare dintre România și Republica Populară Chineză”.
Vizită oficială a ambasadorului Chinei în Baia Mare
Punctul central al manifestărilor îl reprezintă vizita oficială a Excelenței Sale Chen Feng, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România. Acesta va fi prezent la Baia Mare în zilele de 28 și 29 iunie, alături de reprezentanți ai mediului diplomatic, cultural și economic chinez.
Programul vizitei include întâlniri oficiale cu reprezentanții administrației locale și județene, dar și participarea la evenimente culturale și de promovare a cooperării bilaterale.
Lampioane cu LED pe cerul Băii Mari, la Câmpul Tineretului
Duminică, 28 iunie, de la ora 17.00, la Turnul Ștefan, va fi vernisată expoziția de fotografie „Șoapte de pe acoperișul lumii”. Publicul va avea ocazia să descopere imagini și perspective asupra spațiului cultural chinez.
Tot duminică, de la ora 21.00, Câmpul Tineretului va găzdui evenimentul „Noaptea Dorințelor – un oraș, o noapte, mii de lumini”. Organizatorii anunță un moment în premieră pentru Baia Mare: „1.500 de lampioane cu LED vor fi lansate simultan, transformând cerul orașului într-un spectacol de lumină și speranță”.
Înaintea lansării, începând cu ora 19.00, băimărenii sunt așteptați la demonstrații de arte marțiale în cadrul programului „Calea Wushu”, spectacole cu lei chinezești și întâlniri cu mascotele Pandi și Dragonel.

Deschiderea oficială a Lunii Chinezești la Colonia Pictorilor
Luni, 29 iunie, la Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor, va avea loc deschiderea oficială a evenimentelor dedicate Lunii Chinezești la Baia Mare.
Programul va include conferința și dezbaterile reunite sub tema „China, dincolo de Marele Zid”, precum și întâlnirea de afaceri „Bridge to Business”, gândită pentru facilitarea dialogului economic și dezvoltarea unor noi parteneriate.
În aceeași zi, de la ora 16.00, într-unul dintre spațiile pavilionare de pe Malul Săsarului, va fi inaugurat oficial Spațiul Cultural Chinezesc „Pavilionul Dragonului”. Acesta va fi dedicat dialogului intercultural, promovării tradițiilor chineze și dezvoltării schimburilor culturale.
Dans clasic chinez la Teatrul Municipal Baia Mare
Unul dintre cele mai importante momente ale programului va avea loc în 1 iulie, de la ora 19.00, la Teatrul Municipal Baia Mare. Publicul este invitat la spectacolul „Frumusețea fără granițe: splendoarea dansului clasic chinez”, dedicat Zilei Internaționale a Dialogului între Civilizații.
Spectacolul va fi susținut de Academia de Dans din Beijing și va aduce pe scenă dansul clasic chinez, într-o producție care îmbină tradiția, simbolurile și valorile culturii chineze. Potrivit comunicatului, evenimentul reprezintă „o oportunitate rară pentru publicul băimărean de a descoperi frumusețea patrimoniului cultural chinez prin intermediul dansului, muzicii și artei spectacolului”.
Tineri chinezi și băimăreni, în schimb de experiență
În perioada 16 – 19 iulie, Baia Mare va găzdui programul internațional „Youth Perspectives Beyond Borders”, o întâlnire între tineri băimăreni și chinezi dedicată dialogului intercultural, schimbului de experiență și descoperirii patrimoniului local.
Participanții vor lua parte la activități organizate în Baia Mare și în Maramureșul Istoric, vizite culturale, ateliere tradiționale, întâlniri cu autoritățile locale și experiențe menite să apropie generațiile tinere din cele două țări.
Programul va include, de asemenea, o donație de carte pentru Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, ritualuri tradiționale ale ceaiului chinezesc și proiecții de film pentru publicul băimărean.

