Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, a prezentat miercuri, 12 august 2026, într-un videoclip publicat pe Facebook, noua arteră rutieră realizată prin prelungirea străzii Gării până la Bulevardul Unirii.
Investiția este realizată integral din bugetul local și presupune construirea de la zero a aproximativ 1,2 kilometri de stradă, într-o zonă în care, înainte de începerea lucrărilor, exista doar un drum de macadam.
Legătură directă între strada Gării și Bulevardul Unirii
Noua arteră pornește din capătul străzii Gării (din zona Vlad Țepeș) și ajunge până la Bulevardul Unirii.
Potrivit explicațiilor prezentate de Doru Dăncuș, proiectul a presupus realizarea întregii infrastructuri de la zero, nu doar asfaltarea unui drum existent.
Strada va avea două benzi de circulație, câte una pentru fiecare sens, respectiv o pistă pentru biciclete cu dublu sens.
Aproximativ 300 de locuri de parcare
Proiectul include și amenajări conexe importante.
Sunt prevăzute lucrări pentru canalizarea pluvială, o canalizație tehnică destinată rețelelor de telefonie și iluminatului public, amenajarea spațiilor verzi și aproximativ 300 de locuri de parcare marcate.
Lungimea totală a noii artere este de aproximativ 1.200 de metri.
Investiție de aproximativ 10 milioane de lei
Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 10 milioane de lei, fără TVA.
Finanțarea este asigurată integral din bugetul local al municipiului Baia Mare.
Reprezentanții administrației locale susțin că o stradă construită integral de la zero, la această dimensiune, nu a mai fost realizată în ultimii ani în municipiu.
Constructorul nu ar fi cerut până acum decontarea lucrărilor
În videoclipul publicat miercuri, Doru Dăncuș a vorbit și despre modalitatea de plată a investiției.
Potrivit edilului, constructorul desemnat, Antrepriză Reparații și Lucrări – ARL Cluj S.A., a lucrat până în această etapă fără să solicite plata unor situații de lucrări, documentele pentru decontare urmând să fie depuse în curând, la finalizarea investiției.
Primarul Doru Dăncuș a amintit și de noua creșă
În același material video, Doru Dăncuș a făcut referire și la alte proiecte aflate în derulare în Baia Mare.
Printre acestea se numără creșa recent inaugurată, care urmează să primească primii copii începând din luna septembrie 2026.
Pentru funcționarea acesteia au fost demarate procedurile de recrutare a personalului, iar municipalitatea pregătește suplimentarea numărului de paturi și realizarea dotărilor necesare.


