Primăria Municipiului Baia Mare a anunțat demararea unei noi etape de atribuire a locurilor de parcare de reședință, punând la dispoziția cetățenilor 483 de locuri de parcare în mai multe cartiere și zone ale orașului.
Persoanele interesate vor putea depune solicitările în perioada 11 – 25 iunie 2026.
Aproape 500 de locuri disponibile în mai multe zone ale orașului
Locurile de parcare sunt destinate locatarilor din zonele:
- Strada Oituz;
- Strada Transilvaniei;
- Bulevardul Traian;
- Bulevardul Republicii;
- Bulevardul Regele Mihai I;
- Strada Mărgeanului;
- Strada Motorului.
Cea mai mare parte a locurilor disponibile, respectiv 283, sunt alocate locatarilor din zona străzilor Oituz, Transilvaniei, Bulevardul Traian și Bulevardul Republicii.
Cererile se depun până în 25 iunie
Solicitanții trebuie să dețină în proprietate sau folosință un autovehicul și să aibă domiciliul ori reședința în imobilele arondate parcărilor respective.
Dosarele se depun la Serviciul Relații cu Publicul, pe strada Gheorghe Șincai nr. 37.
„În perioada 11.06.2026 – 25.06.2026 persoanele fizice ce dețin în proprietate/utilizare/folosință un autovehicul pot depune solicitările pentru atribuirea sau licitarea unui loc de parcare de reședință”, se precizează în anunțul municipalității.
Ce condiții trebuie îndeplinite
Pentru a putea participa la procedură, solicitanții trebuie să prezinte documente care atestă domiciliul, dreptul asupra locuinței și al autovehiculului, precum și existența unei polițe RCA și a unui ITP valabile.
De asemenea, persoanele care solicită un loc de parcare nu trebuie să figureze cu datorii la bugetul local și nici să dețină un garaj sau o parcare acoperită la adresa pentru care solicită locul.
Licitațiile și atribuirea locurilor au loc în 1 iulie
Procedura de atribuire și, după caz, de licitare a locurilor de parcare se va desfășura în 1 iulie 2026, la Sala de ședințe de pe strada Vasile Lucaciu nr. 2.
Programările sunt stabilite în funcție de zonele pentru care au fost depuse cererile, la orele 10:00, 12:00 și 14:00.
Pentru informații suplimentare, cetățenii pot contacta Compartimentul Parcări de Reședință la numărul de telefon 0733 404 104.

