Pasajul de la Clubul Văcarilor, una dintre cele mai importante investiții rutiere aflate în derulare la intrarea în Baia Mare, se apropie de final. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a anunțat că lucrările sunt în ultimele etape, iar circulația ar urma să fie deschisă în a doua parte a lunii iunie.
„Pasajul de la Clubul Văcarilor va fi dat în folosință în această lună, așa cum am promis. Ne ținem de cuvânt!”, a transmis astăzi, 11 iunie 2026, Gabriel Zetea în urma unei vizite efectuate pe șantier.

Deschiderea circulației este estimată între 22 și 26 iunie
Potrivit calendarului prezentat de Consiliul Județean Maramureș, în această perioadă se desfășoară ultimele lucrări necesare înainte de recepția investiției.
Între 8 și 13 iunie sunt programate asfaltarea ultimelor bretele, finalizarea stratului de uzură, amenajarea trotuarelor și alveolelor, precum și montarea parapeților de protecție.
În intervalul 15–20 iunie vor fi realizate marcajele rutiere, vor fi montate panourile fonoabsorbante și vor fi finalizate elementele de siguranță rutieră.
„Nu anunț încă o zi exactă, pentru că depindem de ultimele operațiuni tehnice și de condițiile din șantier, dar cert este că, în acea săptămână, băimărenii și toți cei care intră în municipiu prin această zonă vor putea circula pe pasaj”, a precizat Gabriel Zetea.

Investiție de aproximativ 67 de milioane de lei
Proiectul are o valoare de aproximativ 67 de milioane de lei, echivalentul a aproape 13 milioane de euro.
Pasajul va avea aproximativ 900 de metri lungime totală, dintre care circa 120 de metri reprezintă structura principală. Pe pasaj vor exista patru benzi de circulație, câte două pe fiecare sens, parapet median, benzi de siguranță și panouri fonoabsorbante.
„În punctul cel mai lat al pasajului și al sensului giratoriu se ajunge la opt benzi de circulație, dacă luăm în calcul și bretelele de acces”, a explicat președintele CJ Maramureș.

Lucrările au început în octombrie 2025
Conform datelor prezentate de administrația județeană, execuția efectivă a lucrărilor a început în luna octombrie 2025, iar deschiderea circulației este estimată pentru luna iunie 2026.
„La finalul acestei luni vom avea un pasaj funcțional, o intersecție modernă și o intrare în Baia Mare care va reduce semnificativ timpii petrecuți în trafic”, a declarat Gabriel Zetea.
Pasajul de la Clubul Văcarilor este considerat unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Maramureș, fiind destinat să fluidizeze traficul într-una dintre cele mai aglomerate zone de acces în municipiul Baia Mare.

