Municipiul Baia Mare anunță că miercuri, 11 februarie 2026, în intervalul 10:00 – 15:00, vor fi instituite restricții de circulație în Piața Libertății, cu ocazia organizării evenimentului „Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 – ediția a II-a”.
În cadrul manifestării vor avea loc activități educative dedicate elevilor, dar și o expoziție de autospeciale de intervenție, evenimentul având ca scop promovarea utilizării corecte a numărului unic de urgență 112 și familiarizarea publicului cu activitatea structurilor de intervenție.
Participanții la trafic sunt rugați să respecte semnalizarea temporară și indicațiile personalului din teren.
Municipiul Baia Mare mulțumește pentru înțelegere și își cere scuze pentru eventualele inconveniente.
Foto: ISU Maramureș

