Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, a verificat ieri, 29 aprilie 2026, mai multe șantiere de infrastructură rutieră din oraș, în urma unor sesizări primite de la cetățeni. Edilul a transmis că lucrările trebuie accelerate acolo unde ritmul este nesatisfăcător, cu un mesaj ferm pentru constructori: nu va accepta „bătaie de joc pe banii băimărenilor”.

Doru Dăncuș a verificat șantierele din Baia Mare
Primarul a anunțat că a mers pe teren pentru a vedea personal stadiul lucrărilor la investițiile de infrastructură rutieră aflate în desfășurare.
„Redăm băimărenilor străzile. Dar nu așa cum le-am preluat, ci modernizate”, a transmis Doru Dăncuș.

Lucrări pe Prelungire strada Gării
Pe Prelungire strada Gării se lucrează la asfaltarea trotuarelor și a pistelor pentru biciclete, la amenajarea parcărilor, dar și la canalizare în zona dinspre strada Vlad Țepeș.
Potrivit primarului, strada va avea trei straturi de asfalt, iar lucrarea ar putea fi finalizată în aproximativ două luni.
Bulevardele Independenței și Decebal, în lucru
Pe bulevardele Independenței și Decebal se lucrează la canalizarea pluvială, introducerea rețelelor edilitare și electrice în subteran, montarea stâlpilor de iluminat, bordurare, trotuare și piste pentru biciclete.
Pe unele tronsoane a început deja așternerea stratului de asfalt pentru pistele de biciclete.
Strada Victoriei, tronsonul care l-a nemulțumit pe primar
Pe strada Victoriei, tronsonul Pronto–Independenței, se lucrează la relocarea rețelei electrice, racordarea la noua rețea, bordurări, accese și montarea pavajului pietonal.

În schimb, primarul s-a declarat nemulțumit de tronsonul Pronto–Vivo, unde spune că lucrările stagnează de ceva timp.
„Am constatat personal că șantierul stagnează de ceva timp, fapt pentru care l-am somat pe constructor, inclusiv public, să urgenteze lucrările”, a precizat edilul.

Mesaj dur pentru constructori
Doru Dăncuș a transmis că Baia Mare are bani pentru proiectele începute și termene care trebuie respectate.
„Constructorilor care cred că în Baia Mare merge și așa le recomand să se gândească de două ori, pentru că nu voi accepta nicio secundă bătaie de joc pe banii băimărenilor”, a mai transmis primarul.

