Președintele Colegiului Farmaciștilor Cluj, Elena Dinte, și-a anunțat duminică, 19 aprilie 2026, candidatura pentru funcția de președinte al Colegiului Farmaciștilor din România, transmițând un mesaj direct profesioniștilor din domeniu și promițând o schimbare de direcție în modul în care organizația își reprezintă membrii.
Într-o declarație amplă, conf. univ. dr. Elena Dinte de la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca vorbește despre nevoia unei reforme interne, despre recâștigarea recunoașterii profesionale a farmacistului și despre implicarea reală a Colegiului în deciziile care vizează sistemul farmaceutic.

Elena Dinte candidează la șefia Colegiului Farmaciștilor din România
Anunțul a fost făcut public după o serie de discuții purtate cu farmaciști din diverse zone ale profesiei, spune Elena Dinte, care susține că momentul actual nu mai permite amânări.
„După multe discuții directe cu dumneavoastră, concluzia este una simplă și greu de ignorat: dacă mai e ceva de făcut pentru profesia noastră, trebuie făcut acum”, a transmis aceasta.
Prin candidatura sa, Elena Dinte propune o schimbare de abordare în interiorul Colegiului Farmaciștilor din România, insistând asupra ideii că instituția trebuie să funcționeze real, nu doar formal.
Reforma Colegiului Farmaciștilor din România, una dintre temele centrale ale candidaturii
În mesajul său, candidata afirmă că organizația profesională trebuie să devină mai transparentă și mai conectată la nevoile reale ale farmaciștilor.
Aceasta susține că există deja instrumente prin care corpul profesional poate fi consultat rapid, însă ele nu sunt folosite eficient. În opinia sa, fiecare farmacist ar trebui să aibă acces la informație și să conteze în luarea deciziilor care îl privesc.
„Fără transparență și fără consultare, vorbim doar despre o reprezentare de fațadă”, afirmă Elena Dinte.
Ce promite Elena Dinte pentru farmaciștii din România
Candidata la președinția Colegiului Farmaciștilor din România susține că obiectivul de la care pornește este „redobândirea recunoașterii profesionale a farmacistului”, inclusiv prin venituri care să reflecte nivelul de responsabilitate și pregătire.
În mesajul său, aceasta arată că profesia de farmacist trebuie tratată în acord cu realitățile anului 2026 și cu statutul României de stat membru al Uniunii Europene.
Totodată, Elena Dinte atrage atenția asupra diferențelor dintre segmentele profesiei și vorbește separat despre provocările din farmacia comunitară, circuitul închis, industrie și cercetare.
Problemele din farmaciile comunitare și din spitale, invocate în discursul de candidatură
În ceea ce privește farmaciile comunitare, Elena Dinte afirmă că presiunea comercială a ajuns să afecteze grav rolul profesional al farmacistului și că această situație trebuie corectată.
Potrivit acesteia, farmacistul trebuie să fie tratat și remunerat ca profesionist în sănătate, iar serviciile farmaceutice trebuie recunoscute ca parte integrată a sistemului.
Referindu-se la activitatea din circuitul închis, candidata spune că responsabilitatea farmacistului este direct legată de actul terapeutic, însă recunoașterea rămâne insuficientă. În opinia sa, integrarea în echipa medicală trebuie să fie una reală, nu doar formală.
Elena Dinte: Colegiul Farmaciștilor trebuie să aibă un rol activ în reforma sistemului
Un alt punct important din mesajul de candidatură este legat de rolul extern al Colegiului Farmaciștilor din România. Elena Dinte consideră că instituția nu mai poate rămâne într-o poziție pasivă, în timp ce alte structuri iau decizii care afectează direct profesia.
„Nu putem rămâne spectatori în timp ce alții decid pentru noi. Reforma din domeniul farmaceutic trebuie construită cu cei care lucrează în sistem, nu în afara lui”, a subliniat aceasta.
În același context, Elena Dinte spune că organizația profesională trebuie să fie prezentă în dezbaterile relevante, să aibă poziții clare și să fie tratată ca un partener serios, nu doar invitat formal la discuții.
Alegeri la Colegiul Farmaciștilor din România: mesaj pentru colegii de breaslă
În finalul mesajului său, Elena Dinte afirmă că nu mizează pe formule de imagine sau pe „echipe declarate pe hârtie”, ci pe rezultate concrete și obiective clare.
„Candidez cu aceste lucruri în minte și îmi asum un lucru simplu: să fiu judecată după ceea ce fac, nu după ceea ce promit”, a transmis candidata.
Prin acest anunț, Elena Dinte intră oficial în cursa pentru conducerea Colegiului Farmaciștilor din România, într-un moment în care o parte a breslei cere o reprezentare mai activă, mai credibilă și mai apropiată de problemele reale din sistem.
Președintele actual al Colegiului Farmaciștilor din România
Prof. Univ. Dr. Dumitru LUPULEASA, în vârstă de 72 ani, este preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România din 1994 și preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Farmaceutice din 2015. Acesta este cadru didactic la Facultatea de Farmacie a U.M.F. „Carol Davila” Bucureşti din 1982.
Foto: Elena Dinte / Facebook

