Ieri, 13 iulie, primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, a efectuat un tur al principalelor șantiere din oraș pentru a verifica stadiul lucrărilor și a prezenta băimărenilor evoluția investițiilor aflate în desfășurare. Printre cele mai importante obiective vizitate s-a numărat și Bulevardul Independenței, unde lucrările continuă pe ambele tronsoane.

Se pregătește frezarea carosabilului
Pe tronsonul cuprins între VIVO și Bulevardul Republicii, constructorul se pregătește să înceapă frezarea carosabilului pe partea dinspre râul Săsar.
În paralel, sunt executate racordurile la canalizare, se pregătește înlocuirea stâlpilor de iluminat public, iar lucrările la pavajul pietonal continuă.

Accese către proprietăți și montarea bordurilor
Pe tronsonul dintre Dacia Service și VIVO, muncitorii lucrează la amenajarea acceselor către proprietăți și pregătesc montarea bordurilor carosabile.
Până la așternerea primelor două straturi de asfalt, circulația se va desfășura pe câte o bandă pe sens, în regim de șantier.
„Prefer să fiu hulit pentru praful și mizeria de azi, dacă asta înseamnă să prindem din urmă alte orașe dezvoltate.”, a declarat Doru Dăncuș.

