Polițiștii maramureșeni atrag atenția că infracțiunile rutiere au consecințe mult mai grave decât simplele contravenții, acestea putând afecta pe termen lung libertatea, dreptul de a conduce, viața profesională și chiar situația financiară a celor care le comit. Avertismentul vine după două cazuri grave înregistrate marți, 8 decembrie, pe drumurile publice din județ.
„De cele mai multe ori, cei care comit infracțiuni rutiere minimizează riscul, sunt influențați de consumul de alcool sau alte substanțe, se autojustifică ori cedează impulsului. Toate acestea deschid însă drumul deciziei greșite și, implicit, al consecințelor”, spun reprezentanții IPJ Maramureș.
Urmărire în trafic la Săpânța: la volan, o adolescentă de 16 ani
Primul caz a avut loc în jurul orei 14:10, pe DN 19, în localitatea Săpânța. Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, însă șoferul nu a oprit și a continuat deplasarea pe o stradă din localitate.
Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, folosind semnalele acustice și luminoase, iar după aproximativ 400 de metri a reușit să-l intercepteze. Surpriza a fost totală: la volan se afla o tânără de doar 16 ani, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, polițiștii au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.
A doua urmărire, la Sighet: autorizație expirată și 0,83 mg/l alcool
Un al doilea incident grav s-a produs în aceeași seară, în jurul orei 21:00, pe strada Iuliu Maniu din Sighetu Marmației. Polițiștii municipiului au încercat să oprească un autoturism, însă șoferul a refuzat semnalul și a fugit. În urma urmăririi, oamenii legii au reușit să-l identifice pe conducătorul auto, un tânăr de 26 de ani, constatând că autoturismul avea autorizația de circulație provizorie expirată. Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost transportat la spital pentru stabilirea exactă a alcoolemiei, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere sub influența alcoolului.
Avertisment ferm de la polițiști
Reprezentanții IPJ Maramureș subliniază că astfel de comportamente în trafic pot avea urmări dramatice, nu doar pentru cei aflați la volan, ci și pentru alți participanți la trafic.

