Un bărbat de 62 de ani este cercetat pentru amenințare, după ce și-ar fi turat mașina în timp ce fratele său traversa strada, în apropierea unei treceri pentru pietoni din Vișeu de Sus.
Polițiștii au evaluat situația și au constatat existența unui risc iminent asupra victimei, motiv pentru care au emis un ordin de protecție provizoriu.
Incidentul s-ar fi produs pe strada Carpați
Cazul a ajuns în atenția Poliției Orașului Vișeu de Sus în 27 iulie, în urma unei sesizări privind o stare conflictuală între doi membri ai aceleiași familii.
Din verificările efectuate ar fi rezultat că incidentul s-a produs în 10 iulie, în jurul orei 12.30, pe strada Carpați.
Potrivit polițiștilor, bărbatul de 62 de ani conducea un autoturism, iar în apropierea unei treceri pentru pietoni ar fi apăsat pedala de accelerație. Gestul i-ar fi provocat o stare de temere fratelui său, în vârstă de 65 de ani, care era angajat în traversarea străzii.
Polițiștii au constatat un risc iminent
Oamenii legii au completat formularul de evaluare a riscului și au stabilit că se impune luarea unor măsuri pentru protejarea vieții, integrității fizice și libertății victimei.
În aceste condiții, a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
Dosar penal pentru amenințare
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru amenințare și monitorizează în continuare situația dintre cei doi frați.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.
Până la finalizarea anchetei și pronunțarea unei hotărâri definitive, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Imagine generică realizată cu ajutorul IA cu scop informativ.


