Baia Mare găzduiește în 9 și 10 mai 2026 turneul Final Four al Cupei României la handbal feminin, competiție în care CS Minaur Baia Mare, Gloria Bistrița, SCM Râmnicu Vâlcea și SCM Universitatea Craiova luptă pentru trofeu. Meciurile se dispută în Sala Polivalentă „Lascăr Pană”, iar toate partidele sunt transmise în direct de Pro Arena. Evenimentul aduce în oraș unele dintre cele mai importante echipe din handbalul feminin românesc.
Minaur joacă astăzi semifinala cu SCM Râmnicu Vâlcea
CS Minaur Baia Mare va întâlni astăzi, de la ora 14:30, formația SCM Râmnicu Vâlcea, în prima semifinală a competiției. A doua semifinală este programată de la ora 17:30 și le pune față în față pe SCM Universitatea Craiova și Gloria Bistrița.
Duminică vor avea loc ultimele două partide ale turneului: finala mică, programată de la ora 14:30, și finala mare, care se va disputa de la ora 17:30.
Parcurs solid pentru echipa băimăreană
CS Minaur Baia Mare a intrat direct în turul al doilea al competiției, alături de celelalte echipe românești participante în cupele europene. Băimărencele au trecut în deplasare de CSM Târgu Jiu, scor 24-19, iar în sferturile de finală au învins pe teren propriu formația CSM Galați, cu 33-21.
Programul complet al Final Four-ului
Sâmbătă, 9 mai 2026
- 14:30 – SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare
- 17:30 – SCM Universitatea Craiova – Gloria Bistrița
Duminică, 10 mai 2026
- 14:30 – Finala mică
- 17:30 – Finala mare
FOTO: Tibil Patrick

