Primarul comunei Sălsig, Pop Daniel, a obținut o decizie favorabilă în instanță într-un proces civil care are la bază afirmații considerate denigratoare, apărute în mediul online în timpul campaniei electorale din mai–iunie 2024.
Potrivit hotărârii pronunțate la data de 27 februarie 2026, Tribunalul Maramureș a admis în parte cererea formulată de edil și a dispus măsuri concrete împotriva pârâților, identificați în documentele instanței prin inițialele Ș-P. D-I. și A. M.
Retractare și scuze publice pe Facebook
Judecătorii au stabilit că pârâții trebuie să publice pe grupul de Facebook „Vocea Sălsiganilor” o postare prin care să retracteze afirmațiile cu caracter denigrator și să își exprime scuzele față de reclamant pentru prejudiciul de imagine cauzat.

Daune morale stabilite de instanță
În același dosar, instanța a dispus plata unor despăgubiri către primarul Daniel Pop în valoare de:
- 10.000 de lei daune morale în sarcina pârâtului Ș-P. D-.I.;
- 1.000 de lei daune morale în sarcina pârâtului A.M.;
Totodată, au fost acordate și cheltuieli de judecată, după compensarea sumelor stabilite între părți.
Alte decizii din dosar
Solicitarea privind ștergerea postărilor de pe rețeaua socială a fost respinsă ca rămasă fără obiect, iar cererea de publicare a hotărârii judecătorești a fost considerată tardiv formulată.
Hotărârea poate fi atacată
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmând să fie depus la Tribunalul Maramureș – Secția I Civilă.

