Municipiul Baia Mare anunță că, începând cu data de 21 mai 2026, se modifică temporar circulația pe strada Bujorului.
Pe segmentul cuprins între intersecția cu strada Episcop Martir Alexandru Rusu și accesul în incinta imobilului nr. 61, fostul Palat Episcopal, va fi instituită circulația în dublu sens.
Decizie luată din cauza șantierului
Potrivit administrației locale, măsura a fost adoptată ca urmare a șantierului din incinta curții clădirii fostului Palat Episcopal.
Circulația în dublu sens va fi menținută pe toată perioada executării lucrărilor.
Recomandări pentru șoferi
Conducătorii auto care tranzitează zona sunt sfătuiți să circule cu atenție și să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită pe durata lucrărilor.

