Pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighetu Marmației au intervenit de urgență astăzi, 20 mai, în jurul orei 19:30, în localitatea Bocicoiu Mare pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit de aproximativ 30 de metri pătrați.
La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.
Flăcările se manifestau la acoperiș
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului locuinței.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la vecinătăți.
Bărbat scos din casă de vecini
Din păcate, evenimentul s-a soldat cu o victimă. Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost extras din interiorul locuinței de către vecini, înainte de sosirea echipajelor de intervenție.
La evaluarea medicală inițială, acesta nu prezenta arsuri pe corp, însă se afla în stop cardio-respirator.
Elicopter SMURD solicitat la fața locului
În sprijinul echipajelor medicale terestre a fost solicitat și un elicopter SMURD, care a aterizat în localitatea Bocicoiu Mare pentru acordarea asistenței medicale de specialitate.
Imagine generică realizată cu ajutorul IA cu scop informativ.
ACTUALIZARE 20 mai, 20:11: Victima a fost resuscitată, va fi preluată de către elicopter și va fi transportată la Spitalul Județean din Baia Mare.

