Un accident rutier grav s-a produs astăzi, 21 iulie 2026, în jurul orei 13.00, în orașul Baia Sprie, unde un autoturism a căzut în albia râului Săsar.
În urma evenimentului au rezultat două victime. O femeie a fost transportată la spital, iar un bărbat a rămas încarcerat în autoturism, pompierii intervenind pentru extragerea sa.
Femeia a reușit să iasă singură din autoturism
La sosirea echipajelor de intervenție, femeia se autoevacuase din mașină.
Aceasta a fost evaluată medical la fața locului, după care a fost transportată la unitatea medicală de un echipaj de prim ajutor SMURD.

Bărbatul era conștient și cooperant
Cea de-a doua victimă, un bărbat, a fost găsită încarcerată în autoturismul căzut în albia râului.
Potrivit primelor informații transmise de salvatori, acesta era conștient și cooperant. La momentul comunicării, echipajele operative interveneau pentru extragerea sa în condiții de siguranță.
Forțe importante mobilizate la fața locului
La locul accidentului acționează pompierii din cadrul Detașamentului „Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă și o autospecială de primă intervenție și comandă.
Misiunea este în desfășurare.
ACTUALIZARE 21 IULIE 2026, ora 13.18 Victima a fost extrasă din autoturism și predată Echipajului de Terapie Intensivă Mobilă în vederea acordării asistenței medicale și transportului la unitatea medicală.
ACTUALIZARE 21 IULIE 2026, ora 16.54 Astăzi, 21 iulie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia Sprie au intervenit pe strada Gutinului din localitate pentru soluționarea unui accident rutier. Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că, un tânăr de 25 ani, care conducea un autoturism, ca urmare a desfășurării unor activități de natură a-i distrage atenția, a plonjat în albia râului Săsar.
În urma accidentului rutier, atât conducătorul auto, cât și pasagera acestuia, o femeie în vârstă de 39 de ani au suferit leziuni corporale. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Având în vedere cele constatate, polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar sub supravegherea procurorului de caz continuă cercetările.

