Promovarea Academica Recea în Liga a III-a aduce schimbări importante și pentru sectorul juvenil al clubului. Primarul Alexandru Ardelean spune că unul dintre marile câștiguri este participarea cu 10 grupe de copii, de toate vârstele, în Campionatul Național de Fotbal.
Noua etapă vine cu mai multe deplasări, cerințe mai ridicate și o logistică mai complexă, adaptată nivelului competițional.
10 grupe de copii în Campionatul Național
Potrivit primarului Alexandru Ardelean, promovarea în Liga a III-a nu înseamnă doar un pas înainte pentru echipa de seniori, ci și mai multe oportunități pentru juniorii Academica Recea.
„Alt nivel, alte cerințe, altă pregătire și alte perspective pentru copiii noștri de la Academica”, a transmis Alexandru Ardelean.
Clubul participă în prezent cu 10 grupe de copii în Campionatul Național de Fotbal.

Deplasări la Satu Mare și Oradea
Activitatea juniorilor este deja intensă.
Potrivit edilului, vineri două grupe s-au deplasat la Satu Mare, iar duminică alte două grupe au fost la Oradea.
În aceeași zi, alte două formații au jucat pe teren propriu, la Săsar.


Microbuze și autocar pentru deplasări
Numărul mare de meciuri presupune și o organizare pe măsură.
Alexandru Ardelean spune că finanțatorul clubului a pus la dispoziție microbuze și un autocar, iar Academica Recea beneficiază de antrenori dedicați și de o echipă logistică aflată în formare.
„Copiii dumneavoastră pot veni cu încredere în echipa de la Academica Recea. Vor fi viitorii campioni”, a transmis primarul.


