Primarul orașului Cavnic, Vladimir Petruț, a participat în acest weekend la festivalul UNTOLD de la Cluj Napoca. Edilul a mărturisit că a fost pentru prima dată la celebrul festival, iar pe parcursul evenimentului s-a întâlnit și s-a fotografiat cu mai multe persoane cunoscute din politică și mediul de afaceri.
Printre cei alături de care a fost surprins primarul din Cavnic se numără europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, dar și omul de afaceri Paul Nicolau, cunoscut publicului drept „Pescobar”.
Vladimir Petruț, pentru prima dată la UNTOLD
Duminică, 9 august, Vladimir Petruț a publicat pe pagina sa de Facebook imagini de la festival și a povestit că aceasta a fost prima sa experiență la UNTOLD. Primarul din Cavnic a ales însă să pună accentul postării sale pe tricolorul pe care l-a purtat în timpul festivalului.
„Pentru prima dată am fost la UNTOLD, la Cluj Napoca. Dar nu am fost singur. Am purtat cu mine speranța României și a românului”, a scris Vladimir Petruț.
Edilul a explicat că a dorit ca, printre participanții veniți din numeroase țări, să fie vizibile și culorile României.
„La primul meu UNTOLD, la Cluj Napoca, printre atâtea nații și atâtea culori, eu am ales să port cu mândrie albastru, galben și roșu”, a mai transmis primarul.
Cu cine s-a întâlnit primarul din Cavnic la festival
Pe lângă concerte și atmosfera specifică UNTOLD, prezența la Cluj Napoca i-a oferit lui Vladimir Petruț și ocazia unor întâlniri cu mai multe persoane cunoscute.
Primarul din Cavnic s-a fotografiat alături de Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, dar și de Paul Nicolau – „Pescobar”, cunoscut om de afaceri și personaj foarte activ în mediul online. De asemenea, Petruț s-a întâlnit și cu frații Ido, gemenii find extrem de populari pe TikTok.



Imaginile surprinse la festival îl arată pe edil într-o ipostază mult mai relaxată decât cea asociată în mod obișnuit activității administrative.
„România merge cu noi”
Mesajul transmis de Vladimir Petruț după participarea la UNTOLD a fost unul centrat în special pe simbolurile naționale.
„Pentru că Tricolorul nu este doar un drapel. Este identitate, istorie, sacrificiu și speranță”, a scris edilul.
Primarul din Cavnic și-a încheiat mesajul cu ideea că, indiferent de locul în care se află românii, identitatea națională rămâne alături de ei: „Pentru că, oriunde am fi și oriunde ne-ar purta pașii, România merge cu noi.”
FOTO: Vladimir Petruț / Facebook


